V-aţi întrebat vreodată ce este în neregulă cu voi, pentru că o dietă (care la alţii a funcţionat) în cazul vostru nu a dat roade? Sau, vi s-a întâmplat să observaţi cum X/Y a slăbit foarte repede, întrebându-vă cum naiba a reuşit?
Ei bine, ar fi bine să începeţi a gândi că nu, nu este nimic în neregulă cu voi înşivă, pur şi simplu, cei pe care îi observaţi sunt într-o altă fază a echilibrării personale.
Studiile ultimilor 30 de ani arată conexiunea foarte puternică dintre mentalul şi fizicul nostru, legătura dintre emoţie şi ceea ce numim boală, cu alte cuvinte, chiar şi expresia "suntem ceea ce mâncăm" are un sens apreciabil. Cu alte cuvinte, ar trebui să ne privim dintr-o perspectivă mai înaltă dacă dorim să rezolvăm probleme, pentru că în esenţă, nu suntem doar grăsimea de pe coapse sau abdomen, după cum nu suntem nici doar fesele bine lucrate (mă refer în special la fete) şi nici pectoralii pompaţi ai baieţilor lucraţi la sală. Aţi trecut pe stradă vreodată, pe lângă o persoană "pierdută"?
Să vă spun o poveste:
Maria, corporatistă , 32 de ani, niciodată căsătorită, 96 kg, 1,72 înălţime. Salariu lunar peste 2000 euro. Locuieşte cu mama ei. Rutina zilnică a Mariei implică cel puţin 20 de telefoane pe zi, pe care le primeşte de la mama ei (Ai mâncat?, Te-ai îmbrăcat bine?, La ce oră vii? etc) Şi aproape invariabil, serile Mariei se termină pe canapea, lângă mama ei, văzând seriale, alături de ceva de ronţăit, floricele, chipsuri, alune etc. Numai că, uitându-se la TV, Maria trăieşte emoţiile iubirii, tânjind după viaţa afectivă pe care se întreabă de ce nu o are? Şi decide să meargă la sală, să slăbească, să.. facă ceva. Prima încercare eşuată.. A doua la fel. Nu merge nicio dietă, depresia creşte. Citeşte pe net despre "glandă" şi decide că ăsta e şi cazul ei, ce să facă? Se afundă şi mai tare în depresie.
Unde credeţi că este problema? am pus această întrebare mai multor persoane. Cei care arată foarte fit mi-au spus că "tipa n-are voinţă" sau mult mai rău. Cei care au aceeaşi problemă au recunoscut natura emoţională a problemei. Partea interesantă este că recunoaştem mai uşor la ceilalţi probleme din aceiaşi categorie cu a noastră dar totuşi suntem incapabili să găsim calea spre rezolvare. Oare? Nu, eu nu cred că suntem incapabili ci că subconştientul nostru inhibă uneori rezolvarea, pentru că NE-AM OBIŞNUIT AŞA. Dintre toate fricile pe care le avem, teama de schimbare bruscă ne sperie cel mai tare, pentru că noi suntem conectaţi social. "ce vor spune ceilalţi?" devine direcţie în viaţa noastră, pentru că poate, aşa am fost educaţi; să ţinem cont de felul în care suntem văzuţi. Şi pentru asta investim foarte mult efort în a crea o imagine despre noi care, de cele mai multe ori este una fabricată, după pricepere, mai bună sau mai puţin acceptabilă. Şi nu-i aşa că atunci când nu reuşim să păstrăm imaginea aşa cum ne-o dorim, îi blamăm pe ceilalţi? Sau şi mai bine, dăm vina pe "glandă".
Dacă am continua să ne învârtim în acest cerc vicios am găsi infinte variante de "probleme" cu care fiecare se confruntă, dar eu cred că nu merită să pierdem timpul făcând asta pentru că rezolvarea multor probleme vine odată cu acceptarea faptului că NOI nu suntem doar suma problemelor noastre grupate in Gestalt-uri ci suntem pur şi simplu "viaţă" şi dacă nu ne-am mai concentra atât de intens pe o singură parte a existenţei noastre ci am privi holistic am înţelege că nu poţi slăbi dacă ai o viaţă dezordonată, nu poţi avea o viaţă fericită dacă nu te simţi bine în pielea ta şi niciun venit din lume nu te ajută dacă eşti măcinat de boală. Orice focus excesiv într-o direcţie ne duce spre dezechilibru în celelalte aspecte. Ştiu că exact în timp ce citiţi creierul vostru face un inventar al problemelor cu care vă confruntaţi întrebându-vă unde este punctul vostru de echilibru? Diferenţa dintre noi şi oricare alt animal este că noi somatizăm. Astfel, încărcarea cu un anume gen de emoţie a fiecărei trăiri provoacă schimbări în corpul nostru. În funcţie de percepţia noastră sau a acelorlalţi asupra noastră suntem acceptaţi sau respinşi în societate şi totul devine un joc de manipulare subtilă a noastră şi a celorlalţi, să nu ne păcălim că nu este aşa, pentru că fiecare persoană care iese pe uşă super aranjată, primind aprecieri directe sau colectând priviri, primeşte un spike de serotonină, dovedit fiind că fericirea noastră este corelată social. Aşa că, atunci cănd aud că o persoană vrea să slăbească mă întreb cum arată viaţa psihică a persoanei respective, după cum atunci când iau contact cu o persoană neferictă mă întreb câtă mişcare face?
Din punctul meu de vedere ca şi coach în transformare, strict încercarea de rezolvare a unei probeleme de aspect fizic este sortită eşecului fără un clearing emoţional adecvat, fără aşezarea sistemului de valori , fără eliminarea unor decizii limitatoare (gen "eu nu pot") şi fără instalarea unor meta-programe eficiente a unor obiceiuri noi de a fi fericit cu tine însuţi-însăţi.
De aceea, conceptul BODYLOGIC nu este un concept de fitness ci o platformă de coaching eficientă în găsirea punctului de echilibru. Şi acesta este diferit pentru fiecare şi ştiţi care este partea cea mai interesantă? Aceea că începerea procesului schimbă perspective. Pentru că ceea ce a fost văzut nu mai poate fi nevăzut, îmi place foarte mult această metaforă. Toate paradigmele se schimbă. dar pentru asta este nevoie de acceptare, autenticitate şi nevoia de schimbare, acolo unde a schimba înseamnă a aşeza fiecare gând, în cutia potrivită astfel încât viaţa noastră să fie în echilibru!
So, live the life with logic! Bodylogic
Comments